Piața globală a alimentelor ecologice a ajuns la 90 miliarde de euro

Hrana sănătoasă a devenit tot mai căutată de către consumatorii din întreaga lume. În condițiile unei dezvoltări tot mai rapide a pieței de produse organice și a terenurilor cultivate organic, piața globală a alimentelor ecologice a ajuns la aproximativ 90 miliarde de euro în 2017, conform companiei de cercetare Ecovia Intelligence. Comparativ cu anul 2000, când piața produselor organice reprezenta mai puțin de 16 miliarde aceasta a înregistrat o dezvoltare foarte rapidă. Cea mai mare piață pentru alimentele ecologice o reprezintă Statele Unite cu 40 de miliarde de euro, urmată de statele europene precum Germania cu 10 miliarde euro și Franța cu 7,9 miliarde euro, dar și de China cu 7,6 miliarde de euro.

În ceea ce privește vânzarea de alimente ecologice, consumul acestora este strâns legat de nivelul economic al statului respectiv. În 2017 elvețienii au cheltuit cel mai mult 288 de euro pe cap de locuitor în 2017, în timp ce Danemarca a avut cea mai mare cotă de piață ecologică, 13,3% din piața alimentară totală. Cea de-a 20-a ediție a studiului “Lumea agriculturii ecologice” publicată de FiBL și IFOAM – Organics International arată o continuare clară a tendinței de creștere a numărului de terenuri agricole ecologice concomitent cu cererea tot mai mare a produselor organice înregistrată în ultimii ani. Cercetarea a fost realizată utilizând date din 181 de țări din întreaga lume. Numărul total de terenuri agricole cultivate organic a crescut în 2017 cu 20% față de anul precedent, fiind totodată și cea mai mare creștere de până acum.

”Această publicație demonstrează, de asemenea, contribuția agriculturii ecologice la Obiectivele Dezvoltării Durabile. Per ansamblu, anuarul arată că potențiala agricultură ecologică trebuie să contribuie la un viitor sustenabil”, a declarat profesorul Urs Niggli, directorul FiBL și Louise Luttikholt, IFOAM – Director Executiv Internațional Organics.

Aproape trei milioane de producători din întreaga lume

Dacă în anul 1999 erau doar 200 000 de producători certificați ecologic, numărul acestora a ajuns în 2017 la aproximativ 2,9 milioane la nivel mondial. Ceea ce înseamnă și o creștere semnificativă cu 5% față de anul precedent. Țările cu cel mai mare număr de producători sunt India, cu 835 200, urmată pe locul doi de Uganda cu 210 352 și Mexic cu 210 000.

Numărul terenurilor agricole a crescut cu 20%

Anul 2017 a înregistrat cea mai mare creșterea a suprafeței agricole cultivate organic de până acum. Numărul total de terenuri agricole cultivate în regim ecologic era la sfârșitul lui 2017 de 69,8 milioane de hectare, adică mai mult cu 20% față de 2016. Țara cu cea mai mare suprafață agricolă ecologică este Australia cu 35,6 milioane hectare, urmată de Argentina 3,4 milioane de hectare și China 3 milioane de hectare. Datorită creșterii mari a suprafeței în Australia, jumătate din suprafața agricolă ecologică globală este acum în Oceania (35,9 milioane de hectare). Această tendință de creștere a terenurilor agricole ecologice poate fi observată și în Europa care are în prezent cea de-a doua mare suprafață 21%, reprezentând 14,6 milioane de hectare. România a înregistrat o creștere cu 14,2 % în 2017.

În prezent, țările cu cea mai mare pondere organică din totalul terenurilor agricole sunt Liechtenstein (37,9%), urmat pe locul doi de Samoa (37,6%) și  pe trei de Austria (24%). În timp ce în România, terenurile agricole ecologice reprezintă 2% din totalul suprafeței agricole.

Aceste statistici ale situației globale a culturilor organic demonstrează contribuția importantă a agriculturii ecologice la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. Studiul anual privind agricultura ecologică la nivel mondial este susținut de Secretariatul de Stat al Elveției pentru afaceri economice (SECO), de Centrul Internațional de Comerț (ITC), de Fondul de Sustenabilitate al Coop Elveția și de NürnbergMesse, organizatorii târgului BIOFACH.

Pentru a-i susține pe agricultorii români, agenția de training Cursuri Creative organizează singurul curs acreditat de Agricultură ecologică din România. Cursul se adresează atât celor care au experiență în agricultura ecologică, cât și celor care plănuiesc deschiderea unei afaceri în domeniu, având o tematică aplicată și discuții practice despre oportunități de dezvoltare ale unei ferme mixte.  În urma susținerii unui examen, cursanții vor primi certificat de absolvire acreditat de Ministerul Educației pe calificarea “Operator în ferme ecologice mixte”, cod COR  314205.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *